Un coș împletit manual nu începe la masa de lucru, ci lângă apă, cu luni bune înainte. În spatele fiecărei piese Kos Artis stau zeci de ore de muncă răbdătoare — și un proces care aproape nu s-a schimbat de generații.
Totul pornește de la nuia
Mama, Hajnal, își amintește verile petrecute la pregătitul materiei prime:
„Vara mergeam în excursie cu cortul, și asta era «vacanța» noastră: două luni, undeva lângă o apă, curățam nuiaua. Toată vara ne ocupam cu asta. La noi nu erau plantații — luam ce ne dădea natura. O adunam, o curățam de coajă, o uscam și o pregăteam pentru iarnă. Strângeam cu căruța, cu carul, și o aduceam acasă.”
Adunat, curățat, uscat, sortat — abia după toți acești pași nuiaua e gata să devină coș.
Meșteșugul se învață de mic
În familia Forgács, copiii cresc printre nuiele. Hajnal a început să curețe nuiaua la 5–6 ani, iar primul coș și l-a făcut pe la 11–12 ani — la început cu ajutor:
„Părinții făceau primii pași, cei mai grei, apoi eu făceam cea mai mare parte a muncii, iar pașii finali, mai fini, îi făceau tot ei. Pe la 13–14 ani mi-am făcut singură coșul, complet — și am și primit bani pe el. A fost un lucru mare pentru mine, că puteam deja să câștig ceva din asta.”
Din nimic, ceva deosebit
Împletitul e, înainte de toate, un act creativ. Tatăl, Sándor-Elemér, o spune simplu:
„Din nimic putem crea ceva deosebit.”
Dar e și o muncă grea, care cere timp și răbdare:
„Procurarea și pregătirea materialului cer timp, iar munca în sine e una statică — solicită spatele, și nici mâinilor sau încheieturilor nu le e cea mai ușoară.”
Rezultatul: un obiect, complet unic
Fiecare coș iese diferit, pentru că e făcut în întregime de mână. Nu există două identice — și tocmai asta îl face special. Data viitoare când ții în mână un coș Kos Artis, gândește-te la drumul lui: de la o nuia culeasă lângă apă, până la ultima împletitură.
